Înființată prin Decretul Lege 3134/11 noiembrie 1941 al consiliului de Miniștri, Facultatea de Construcții devine a doua facultate din cadrul Universității Politehnica Timișoara. De-a lungul timpului, facultatea a răspuns provocărilor și s-a adaptat continuu la noile trenduri din industrie. Demonstrând încă o dată acest lucru, începând cu anul 2021 a pus la dispoziția studenților înrolați în ciclul licentă cursul Introducere în BIM pentru a sprijini digitalizarea. Tot începând cu anul 2021, Universitatea Politehnica Timișoara este liderul de proiect pentru dezvoltarea unui curs BIM unitar la nivel european, în cadrul unui consorțiu de 5 universități din Italia, Portugalia, Danemarca, Germania și România.
2022 anul digitalizarii. Este de asemenea anul în care am intensificat eforturile de a digitaliza firmele de construcții. Ca industrie, suntem cea mai puțin digitalizată (asta dacă trecem cu vederea pescuitul), iar productivitatea domeniului este la nivelul anilor '60. La MMXXII AD, afacerea noastră este succesul tău. Facem tot ce putem să vă ajutăm să creșteți productivitatea, să vă digitalizăm procesele pe care le-ați implementat de-a lungul timpului și să reducem la minim munca neproductivă.
Înființată în 1992, compania aduce inovație în industria construcțiilor din România prin programe performante și seminarii despre metode colaborative de proiectare. Mereu alături de clienții și viitorii specialiști ii ajutâ să creeze și să construiască mereu mai bine, mai repede și mai ieftin în cele mai îndrăznețe proiecte de construcții.
Activitatea Leviatan Design a demarat în 2012 cu focus pe oferirea de servicii integrate de arhitectură și inginerie civilă și a evoluat la servicii complete pentru construcții de tip Design&Build. Cu capital 100% românesc, compania noastră și-a făcut loc pe piața de construcții din România prin viziunea tinerilor antreprenori care au format-o, viziune care a fost încă de la început orientată pe dezvoltarea durabilă prin tehnologie și inovare. Leviatan Design a reușit să se distingă pe piața locală prin capacitatea sa de ADAPTARE, susținută ferm de digitalizarea și de automatizarea proceselor interne, dar și de metode de lucru inovative precum BIM și tehnologii moderne, devenind astfel promotori ai tehnologizării construcțiilor.
Ubitech Construcții este una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România, care a reușit până în prezent, să implementeze metodologia BIM la nivelul întregului proces de lucru, în cele mai importante proiecte derulate la nivel național. Înființată în 2015, compania cu capital 100% românesc, Ubitech Construcții oferă servicii complete în domeniul construcțiilor precum antreprenoriat general, proiectare și execuție, management și implementarea proiectului și este specializată în proiecte tip design & build cu grad ridicat de complexitate.